BOXE BOXE / Teatrul National de Opereta.

Un ring de box, instrumente cu corzi si o ora intensa de dans. Boxe Boxe, cea mai noua creatie a coregrafului Mourad Merzouki, imbina energia din hip-hop cu miscari de box pe un fundal de muzica clasica, cantata live de cvartetul de corzi Debussy. Rezultatul este un spectacol exuberant, plin de umor si poezie, gazduit de Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, pe 2 si 3 februarie 2011, de la 19:30.

Intr-un decor detasabil, compus din elemente de fier forjat, manusile rosii de box sunt marionete intr-un teatru de papusi atipic: un ring de box. Loviturile de dreapta si de picioare sunt executate cu precizie dar imbracate in dans, intr-o poezie a miscarilor. Nu suntem departe de Chaplin din Lumières de la ville, iar umorul si agilitatea dansatorilor aduc spectacolului caldura unui divertisment fin pentru intreaga familie. Ultimul dar nu si cel din urma, cvartetul Debussy, ne poarta de la Schubert la Gorecki, trecand prin Glass.


« Boxe boxe, noul opus al lui Mourad Merzouki, a fost primit cu o explozie de aplauze in Maison de la danse. Iar cvartetul Debussy, in direct, aproape ca devine vedeta spectacolului. Muzica indulceste definitiv moravurile… », Les Echos

Pasionat de hip-hop si de arte martiale, Mourad Merzouki aduce un suflu nou in dansul contemporan francez. Coregraful este la conducerea Centrului de Coregrafie din Créteil din 2009. In 2010 el a prezentat la Bucuresti spectactacolul Agwa & Correria al companiei sale Käfig, creatie care s-a bucurat de un mare succes la public.

NEAPARAT
de mers.

Leave a Comment