Premiera la Teatrul Mic – “SEX ON THE BICI”.

SEX ON THE BICI de John Tobias / SAMABATA, 8 IANUARIE.
Traducerea Costin Manoliu si Anna-Mária Popa
Regia: Nona Ciobanu
Decor si light design: Iulian Baltatescu
Costume: Doina Levintza
Ilustratie muzicala: Nona Ciobanu

Distributia: FLORIN CALINESCU (Dl. Connelly), ADRIANA SCHIOPU (D-na Griffin), Doru Ana (Dl. Griffin), SORIN MEDELENI (Hoţul), ANDREEA GRAMOSTEANU (Luise)

Teatrul Mic prezintă la început de an o comedie de succes. Sex on the bici, după Dorinţele sexuale ale soţului meu aproape m-au înnebunit de John Tobias reuneşte pe aceeaşi scenă cinci excelenţi actori de comedie. După o pauză de câţiva ani, Florin Călinescu revine în forţă pe scena Teatrului Mic alături de doi dintre colegii lui de generaţie: Adriana Şchiopu şi Doru Ana. Cei trei împlinesc în acest an 30 de ani de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar spectacolul este dedicat, cu acest prilej, profesoarei lor de suflet, Olga Tudorache. Lor li se alătură un veteran al comediilor de la Teatrul Mic, Sorin Medeleni şi tânăra actriţă Andreea Grămoşteanu, cunoscută iubitorilor de gen din serialul Mondenii, dar şi de pe scena Teatrului Foarte Mic.

Centrul Naţional al Dansului. Pune-ţi o dorinţă! / Dezbatere publică.

Vineri, 7 ianuarie, ora 17.00, Sala Rondă a Centrului Naţional al Dansului

Martie, 2005. Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) e înfiinţat, pe hîrtie. N-are buget şi nici sediu, ar trebui să i se dea o serie de săli aflate în administrarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană, dar directorul MNAC tergiversează semnarea actelor. Întrebată despre buget, Mona Muscă, ministrul Culturii, răspunde: “Ce subvenţii?! Vor participa cu proiecte la Fondul Cultural ca toată lumea!”.
Ianuarie, 2011. Mandatul de director al lui Mihai Mihalcea s-a încheiat, iar el nu vrea să continue ca manager. De la an la an, bugetul Centrului s-a micşorat. În decembrie 2010, o adresă din partea conducerii Teatrului Naţional Bucureşti solicita CNDB să elibereze spaţiul în vederea începerii unor lucrări de construcţii.

Noiembrie, 2005. Concursul pentru directoratul CNDB e amînat şi contestat, o serie de memorii semnate de coregrafi români şi manageri străini acuză ministeriatul lui Adrian Iorgulescu de favorizare a unuia dintre candidaţi, reprezentant al „aripii conservatoare“ a dansului.
Ianuarie, 2011. Va fi un nou concurs de management, dar nu se ştie cînd şi cum şi dacă nu cumva o nouă bătălie va fi de dat.
Au trecut cinci ani. Instituţional, s-ar părea că dansul contemporan e aproape în acelaşi punct în care era în 2005: cu un management sub semnul întrebării, teoretic fără un sediu.
Vă invităm în această vineri la o dezbatere despre trecutul şi viitorul Centrului Naţional al Dansului, despre ce-a fost bine, ce-a fost rău şi ce mai e de făcut. În ce fel şi-a îndeplinit CNDB misiunea sa de instituţie publică? Ar trebui dansul contemporan să fie un fenomen de mainstream? Cui se adresează şi cui ar trebui să se adreseze el? Care a fost, pînă acum, plus-valoarea Centrului în peisajul artistic actual?

Dacă ar fi să ne punem cu toţii, spectatori şi artişti, o dorinţă legată de Centrul Naţional al Dansului, care ar fi ea?

Moderatori: Vlad Mixich, Iulia Popovici
Invitaţi: Miki Branişte (manager cultural), Florin Fieroiu (coregraf), Cosmin Manolescu (coregraf, manager cultural), Manuel Pelmuş (coregraf), Dan Perjovschi (artist vizual), Gina Şerbănescu (critic de dans)
Cu participarea lui Mihai Mihalcea (coregraf, director la sfîrşit de mandat al CNDB) şi Vava Ştefănescu (coregrafă, director artistic al CNDB)